Nicolae Iorga - Drumuri şi oraşe din România (1915)

Ploieştii i-am văzut întăi intrînd, într-o mulţime de studenţi, la un congres al acestei bresle, în sunetul muzicii şi sub ochii îndreptaţi asupra noastră a curioşilor şi frumoaselor corioase de la ferestrele caselor de o curăţenie care pe noi, moldovenii, „jidoviţii”, cum ni se zicea, ne umplea de o uimire admirativă. Hotelul „Victoria”, cîntat apoi de Caragiale pentru numărul şi energia păduchilor de lemn adăpostiţi acolo, ne oferi o ospitalitate care ni se păru, cu somnul nostru adînc de adolescenţi, splendidă. Am văzut statuia Libertaţii - o cucoană mică pe un soclu de marmură albă, pe un maidan - şi, pe cînd unul sau altul se aprindea la taifas revoluţionar, noi, care ştiam ce rol a avut în dezvoltarea noastră drama de operetă ce s-a jucat aici la 1870, am rîs din toată inima sub nasul grecesc al zeiţei. Am văzut case drăguţe, curţi pietruite, străzi pe care frumuseţea locală nu se încumeta să calce decît prea rar pentru sociabilitatea noastră expansivă, burghezi foarte cuminţi şi practici, care nu se credeau de loc îndatoraţi a cuprinde pentru cîteva zile în cercul familiei lor pe vreun reprezentant al celor mai necoapte clase din „inteligenţa” naţională. Ştiu iar că într-o stradă oarbă, înaintea unei căsuţe abia luminate, am facut ovaţii - nu mai ştiu cine ne pusese şi cine se lupta să ne impiedice - bătrînului politician Grigorescu, care mi se pare că nu s-a ivit şi nu ne-a vorbit nimic.

După mulţi ani, am văzut cu alţi ochi Ploieştii, eu singur şi fără ca oraşul să aibă decorul festiv de atunci. De la gara largă, cu aripi întinse, o adevarată avenue între grădini, apoi între biserici şi clădiri administrative. O piaţă, de unde porneau străzi spre mahalale, în care casele aveau şi geamuri murdare, trotuarele erau prea ascuţite pentru picioarele mele şi totul părea vulgar, hotărît prea vulgar.

Un tîrg stătea încă acoperit de pănuşi de porumb şi alte rămăşiţe ale mişcării de cară din timpul dimineţii. Mi s-a părut un oraş urît care începe frumos.

Poate că acum, în comparaţie cu alte reşedinţe de judeţ, Ploieştii, cu mărimea şi mişcarea lor, mi-ar părea altfel, dar atunci aşa l-am văzut.
Iubirea pentru zgomot, îndărătnicia faţă de guvernele de orice culoare, oarecare brutalitate în apucături amintesc şi ele această origine (bulgărească N.A.). Ceiace nu înseamnă că e îndreptăţit cineva să dispreţuiască un mare oraş, cu populaţia astăzi, mai pe întregul românească şi care prin munca sa practică îmbogaţeşte şi întăreşte ţara.